joi, 7 martie 2013

For Romanian readers: Brigada de Voluntari recrutează!

Probabil că ştiaţi că de un an de zile sunt voluntar în BdV. Ce este BdV? Suntem un grup de oameni faini care dau o mână de ajutor la evenimente de tot felul. 
Probabil că nu o să mă credeţi, dar pentru mine, Brigada a fost un fel de deschizător de drumuri. Viaţa de studentă în Bucureşti a început odată cu intrarea mea în Brigadă. Nu cunoşteam prea multă lume, eram şi mai introvertită ce-i drept, căutam oameni noi, experienţe interesante, şi dacă asta însemna să am şi ce pune pe CV, cu atât mai bine. Prin intermediul Brigăzii am participat la o grămadă de evenimente, am avut ocazia să învăţ, dar şi să mă distrez, şi nu în ultimul rând, mi-am făcut o groază de prieteni. 
De câteva zile au reînceput înscrierile, care sunt anuale, iar noi vrem să avem în echipa noastră oameni la fel de entuziasmaţi, harnici, veseli şi care vor să aibă  parte de experienţa "din culise" a evenimentelor. 
Înscrierile se fac până pe data de 17 martie, give it a try! 

Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre Brigadă: 


                 


      Peste 70 de evenimente din domeniul divertismentului, cultural, sportiv și peste 700 de voluntari, asta a însemnat BdV în 2012
       În luna martie căutăm noi voluntari pentru cele mai tari evenimente de la noi și nu numai.


 ( 05 / 03 / 2013) - Brigada de Voluntari deschide sezonul recrutărilor pentru anul 2013. Anul acesta, BdV caută voluntari pasionați de organizarea de evenimente, pregătiți de munca în echipă, amatori de distracție, dar și dornici să învețe și să asculte multă muzică bună.

Red Hot Chilli Peppers, Lady Gaga, Linkin Park, OST Fest, Steve Vai, Sziget Budapesta, Cirque du Soleil, Bucharest International Half Maraton, Sensation - The Ocean of White, Dreamhack, InnerSound sau TEDxBucharest sunt doar câteva dintre evenimentele la care peste 700 de tineri au ales să participe în calitate de voluntari în anul 2012.

Înrolează-te în Brigada de Voluntari dacă vrei să :
        dezvolți abilităţi noi, de comunicare și lucru în echipă
        să acumulezi  cunoştinţe în coordonarea unui eveniment;
        îți faci batalioane de noi prieteni și relaţii;
        petreci timpului liber într-un mod util și plăcut;
        îți îmbunătățești CV-ului şi să acumulezi experienţă;
Brigada de Voluntari iubește evenimentele, dacă și tu le iubești, hai cu noi! 

Completează aici formularul de înscriere pȃnă pe 17 martie şi apoi trimite CV-ul tău la adresa de email: hr@brigadadevoluntari.ro. Ȋn scurt timp de la înscriere, vei primi de la noi o invitaţie pentru a participa la unul dintre interviurile noastre colective de recrutare, în weekendurile 23 - 24 martie și 30 - 31 martie!
În 2013 vom merge la cele mai tari evenimente din Bucureşti şi nu numai! Nu vrei să mergi cu noi?
Dacă vrei să afli mai multe despre Brigada de Voluntari, vizitează site-ul nostru și pagina de Facebook.
***
Brigada de Voluntari este o organizaţie non-profit, care oferă suport organizatorilor de evenimente şi organizează propriile evenimente pentru voluntari. Din 2008, Brigada de Voluntari lucrează alături de organizatorii din domeniul divertismentului, cultural, sportiv sau cu impact social.
Organizaţia are la activ participarea la peste 150 de evenimente, atât outdoor, cât și indoor, în țară (București, Cluj Napoca) și în străinătate (Ungaria, Serbia, Bulgaria).
Pasionaţi de muzică și interesați de a-și dezvolta abilitățile într-un mediu dinamic, precum cel al organizării de evenimente, voluntarii au participat de-a lungul celor 5 ani în special la concerte şi festivaluri în aer liber.
Brigada de Voluntari contribuie la îmbunătăţirea productivităţii în cadrul unui eveniment, având cunoștințe practice despre managementul acestuia. Asociaţia vine în sprijinul organizatorilor cu coordonatori specializaţi şi echipe pentru acces, acreditări, puncte de înregistrare, îndrumare, producție, waste management, asistenţi backstage, translatori, etc.

Niciun comentariu: